O mie de cuvinte

Se spune că o poză face cât o mie de cuvinte şi din cauza asta consider că e foarte important să ai cu ce să faci acele poze.

De câteva zile îmi sare în ochi bannerul cu concursul Go4it.ro ce pune la bătaie o cameră foto Canon Powershot G10 şi îndemnat de deviza personală, "E concurs, deci să concurăm!", voi povesti câte ceva despre aparatele foto ce mi-au trecut prin mână.

Fotografia a reprezentat şi încă reprezintă o pasiune a mea, că nu am reuşit să o duc mai departe, e altă poveste. Pasiunea pentru fotografie se trage din familie, îndeosebi de la tatăl meu, care în tinereţe mânuia foarte bine aparatele foto. Cred că mai sunt şi acum pe undeva aparatele foto alb-negru, trusa de developat şi chiar şi soluţiile de developare. După fiecare concediu la munte, bucătăria noastră se transforma într-un veritabil studio de developare. Pozele erau încă alb-negru, iar aparatura automată de developare nu se gasea la tot pasul. Cu timpul au apărut centrele de developare, iar developatul manual nu a mai fost profitabil. Acum trusa zace undeva, pusă bine la păstrare pentru vremuri grele.

Primul meu aparat foto, a fost un Vivitar pe film, negru, pe care l-am primit de Crăciun pe la vreo 10 ani. Pentru nevoile unei familii era perfect, pozele de grup sau portretele ieşeau impecabil, dar peisajele erau dezastruoase.  M-am jucat cu aparatul ăsta ceva vreme, apoi a urmat o pauză destul de lungă până pe la 15-16 ani când am intrat în posesia primului aparat foto digital. 

Era o bombă, o chestie bulk de 2.1 mp care avea şi mod de webcam. Pozele în lumină naturală ieşeau decent, dar cele de interior parcă erau facute prin filtru portocaliu. M-am zbătut în zadar să setez aparatul în aşa fel încât să nu mai iasă portocaliul ăla. După o perioadă l-am rătăcit, nu ştiu unde l-am pus, unde a dispărut, oricum era dezastru.

Când am împlinit 19 ani, am primit cadou jumatate de Fuji Finepix S5600. Spun jumătate pentru că restul a intrat în posesia surorii mele. Mai pe scurt, datorită zilelor de naştere apropiate am primit amândoi un singur cadou, dar a fost mai mult decât suficient. 

Am mii de poze făcute cu el şi încă e în perfectă stare de funcţionare. Din păcate eu am taiat-o la Iaşi, iar aparatul a rămas acasă, în grija co-posesoarei sale care reuşeşte să scoată cadre foarte bune cu el.

În aprilie când am deschis acest blog, tânjeam după fotografie. Camera foto de la telefonul meu era mult sub standardele cu care eram obişnuit, lucru ce m-a determinat să fac mici economii şi mi-am achiziţionat un Panasonic DMC-LZ 6, care îmbină destul de bine, pentru ce îmi trebuie mie, zoomul optic de 6X cu cei 7.2MP. Nu se poate compara cu S5600-ele de acasă, dar bugetul şi condiţiile nu au permis ceva mai bun. Aici am dat iar peste problema cu portocaliul acela insuportabil la pozele făcute în interior, dar parcă e oarecum acceptabil. 

Acum, dacă norocul e de partea mea, articolul acesta se poate continua cu povestea despre Canonul G10 pe care l-am câştigat, dar asta rămâne de văzut.

Numai bine!