Long time, no see!

N-am mai scris de o căruţă de vreme, hai bine, basculantă, şi sper că mai e cineva care mai trece din an în Paşte pe aici să vadă dacă am mai scris ceva. Austeritatea asta din ultimele 20 de zile se poate datora multor cauze, dar prefer să le dau uitării. 

Ştiu! Ştiu că de vreo 2, 3 articole încoace tot promit solemn că voi scrie mai mult, dar nu ştiu ce se întâmplă, dar nu prea mai am inspiraţie. Asta probabil din cauză că nu mai am surse de frustrare, cu riscul de a fi înţeles greşit. Mai pe scurt a început să iasă soarele şi pe strada mea, momentan bate tare de tot şi sper să stea aşa pentru foarte mult timp.

Datorită lipsei de activitate de pe blog mă confrunt cu o oarecare enigmă. Să scriu despre lucruri care nu mai sunt de actualitate, dar despre care probabil aş fi scris la timpul potrivit sau să le ignor şi să scriu despre ceea ce e de actualitate: Halloween (mânca-mi-ar), campanii electorale (mânca-mi-ar de două ori), etc.

Totuşi, pentru a nu vă lasa în mister despre ce am făcut în această perioadă, m-am decis să fac un rezumat. Nu s-au întâmplat multe, dar au fost de calitate. Păi să începem...

Vara asta am cunoscut o persoană, care mi-a devenit în foarte scurt timp foarte dragă, extrem de dragă şi se pare că şi eu ei, lucru pentru care mă bucur foarte tare. Până la plecarea mea în Iaşi am petrecut cele mai frumoase zile din viaţa mea, alături de ea, mai ales scurta escapadă la munte, de unde e şi poza din articolul precedent.

Ajuns la Iaşi a trebuit să mă confrunt iar cu stresul cazării la cămin, grijile cotidiene, dar experienţa anului trecut mi-a uşurat rezolvarea acestor mici detalii. 

Viaţa în Iaşi a rămas cam la fel ca anul trecut, totuşi nişte minusuri aş putea să notez în dreptul Studenţiadei, care este încă în plină desfăşurare. De ce zic minusuri? Nu neapărat probleme de organizare sau activităţi care să nu capteze atenţia, dar am remarcat şi nu numai eu, că anul acesta s-au preferat activităţile unde se garantează participarea pe bază de înscriere pe siteul studenţiadei, lucru pe care îl consider incomod. Bine, nu sunt absurd, unde e spaţiu limitat şi locuri fixe este perfect normal.

Cam ăsta a fost rezumatul, total aiurea scris pentru că mi-am cam pierdut din îndemânare, care şi aşa nu era cine ştie ce.

În speranţa că nu vor trece iar zeci de zile până mă voi hotarî să mai scriu, eu vă urez şedere plăcută şi să ne citim cât mai curând!

Numai bine!